Publicat: 18 iulie 2024

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII informează că, în data de 16 iulie 2024, Comisia Europeană (CE) prin Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), a anunțat rezultatul selecției de proiecte depuse în cadrul instrumentului de finanțare „Mecanismul pentru Interconectarea Europei” (CEF) 2021-2027 anvelopa de coeziune și anvelopa generală.

Apelul a fost lansat în data de 23 septembrie 2023. În total, 134 propuneri au fost depuse până la data limită de 30 ianuarie 2024, valoarea totală a acestora depășind bugetul disponibil în cadrul apelurilor lansate.

Câteva exemple de proiecte finanțate prin CEF includ construcția și modernizarea căilor ferate, modernizarea canalelor navigabile, modernizarea infrastructurii rutiere sau portuare, dar și a aeroporturilor.

În cadrul apelurilor CEF Transport, ce s-au încheiat în data de 30 ianuarie 2024, România a depus 14 aplicații de finanțare pentru proiecte ce vizează, în principal, modernizarea infrastructurii feroviare, a infrastructuri în Portul Constanța și asigurarea condițiilor minime de navigație pe Dunăre

Dintre proiectele depuse, CE a aprobat finanțarea pentru două proiecte strategice:

  • Fast Danube II: bugetul din fonduri europene (85%), alocat partenerului român, respectiv RA Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați este de aproximativ 100 mil. EUR;
  • Reabilitarea liniei de cale ferată Valea Călugărească – Buzău pentru care a fost aprobată o finanțare de 45 mil. EUR, la care se adaugă cofinanțarea de la bugetul de stat de 15%. 

Proiectul Fast Danube 2, depus în parteneriat cu Bulgaria, vizează realizarea lucrărilor hidrotehnice și a lucrărilor de dragaj în vederea asigurării condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării pe tot parcursul anului.

Reabilitarea liniei de cale ferată Valea Călugărească – Buzău face parte din magistrala Moldovei, fiind situată pe principalul coridor feroviar de legătură cu Ucraina. Totodată, conform propunerii noului Regulament TEN-T, această secțiune este inclusă pe aliniamentul Coridorului TEN-T  Baltic – Black – Aegean Sea și reprezintă principala rută comercială feroviară spre granița de est.

Pe lângă cele două proiecte care au fost aprobate la finanțare din fondul de coeziune, alte șase proiecte depuse de România în parteneriat cu alte state membre UE, având parteneri români publici și privați, au fost selectate la finanțare în cadrul anvelopei generale, cu o rată de finanțare cuprinsă între 30-50%.

Aceste proiecte vizează investiții în sisteme de siguranță rutieră și aeriană și modernizarea punctului vamal de la Giurgiulești, iar valoarea totală a acestora însumează 173.651.418,50 euro.

Investițiile propuse în cadrul acestor apeluri CEF susțin creșterea, în continuare, a capacității de transport și mobilizează investiții semnificative atât din CEF, cât și de la bugetul e stat al României, respectiv din mediul privat.